Ministrul Cuc anunță ZONA în care se va circula cu 160 KM/H până la sfârșitul anului

Ministrul Cuc anunță ZONA în care se va circula cu 160 KM/H până la sfârșitul anului
Publicat: 14/03/2019, 13:18

Ministrul Răzvan Cuc verifică, joi, împreună cu reprezentanții CFR SA, stadiul de realizare al obiectivelor de investiții din infrastructura feroviară, situate pe șantierele deschise pe Coridorul IV paneuropean (Coșlariu – Vințu de Jos – Simeria – Gurasada – Radna).

După ce a văzut stadiul lucrărilor din județul Alba, Cuc a declarat că a primit promisiuni ferme din partea constructorului că tronsonul va fi finalizat până la sfârșitul acestui an.

Răzvan Cuc s-a oprit, joi, în Gara Coșlariu, din județul Alba, care, potrivit antreprenorului, va fi finalizată la mijlocul lunii mai, la podul peste Mureș și în gara din Alba Iulia.

Oficialul a declarat că lucrările sunt finalizate în proporție de 89% și că tronsonul va fi finalizat până la sfârșitul anului.

„Am vizitat gara de la Coșlariu, am vizitat gara de la Alba Iulia, am mers pe tronsonul de cale ferată unde se lucrează, constructorii ne-au prezentat stadiul lucrărilor care sunt undeva la 89% pe întreg tronsonul. Din punct de vedere administrativ le-am spus că vor avea tot sprijinul meu. I-am rugat, de de o parte să fie mobilizați, iar pe de altă parte să ia în serios și subcontractorii. (…) În zona aceasta antreprenorul și-a asumat, până la sfârșitul anului, că închide acest lot și va fi finalizat, astfel încât să putem circula cu 160 de km/h pentru călătoriile de persoane și cu 120 km/h pentru transportul de marfă”, a declarat ministrul Cuc.

Potrivit reprezentantului CFR, termenul de construcție al acestui lot era anul 2015, dar lucrările au întârziat din cauza unor probleme la podul peste Mureș, aflat într-o zonă inundabilă.

„A trebuit să schimbăm proiectul și să adoptăm niște soluții pentru a face o cale ferată fezabilă și să nu ne trezim că se surpă după ce o deschidem. Am găsit soluția, acum suntem într-o fază destul de avansată de execuție, am ieșit cu lucrările la suprafață, deci anul acesta vom finaliza tronsonul și vom circula între Simeria și Sighișoara cu 160 de km/h”, a declarat reprezentantul
CFR SA.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
O femeie de 102 ani care nu are riduri aproape deloc și-a dezvăluit secretele. Folosește...
Cântăreață din România, implicată într-un grav accident auto! Mașina ei s-a izbit cu putere de...
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu a câştigat al doilea mandat de preşedinte
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cel mai mare regret al lui Băsescu. A recunoscut: Am greșit, puterea îți ia mințile
Calvarul gospodinelor de la bloc. Trucul simplu care rezolvă problema
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină